- KAP înseamnă cunoștințe, atitudini și practici: trei module distincte ale aceluiași chestionar, care măsoară ce știu, ce cred și ce fac oamenii în legătură cu o temă.
- Diferența dintre cele trei, cunosc dar nu cred, cred dar nu fac, este diagnosticul care decide tipul de intervenție: informare, convingere sau eliminarea barierelor practice.
- Studiul KAP se realizează de regulă față în față, pe eșantion probabilistic din comunitatea țintă, cu module calitative pentru a înțelege barierele.
- Instrumentul trebuie adaptat cultural și lingvistic, iar întrebările de cunoștințe au răspunsuri corecte definite în prealabil cu specialiștii din domeniu.
- Un KAP de referință, repetat la sfârșitul programului cu același instrument, este baza oricărei evaluări a schimbării de comportament.
1. Ce este un studiu KAP
Studiul KAP, de la knowledge, attitudes, practices, este un sondaj cantitativ pe un eșantion reprezentativ al unei populații, care măsoară trei lucruri distincte despre o temă: ce cunoștințe au oamenii, ce atitudini au față de ea și ce practici, adică comportamente concrete, au de fapt. Tema poate fi vaccinarea, nutriția copiilor, violența domestică, gestionarea deșeurilor, drepturile consumatorilor, participarea la vot, siguranța rutieră, serviciile publice digitale sau orice altceva pentru care o organizație intenționează să schimbe ceva în cunoștințele, convingerile sau comportamentul unei comunități.
Metoda a fost dezvoltată în sănătatea publică și este astăzi instrumentul standard al organizațiilor internaționale, al agențiilor guvernamentale și al ONG-urilor în faza de proiectare a programelor. Este un tip de sondaj social cu o structură fixă, iar forța lui stă în această structură: cele trei module se măsoară separat și se compară, iar comparația este diagnosticul.
2. De ce trei module și nu unul
Programele sociale eșuează frecvent dintr-o singură eroare de proiectare: presupun că problema este lipsa de informație. Se face o campanie de informare, oamenii află, și nimic nu se schimbă. Studiul KAP previne această eroare, pentru că arată, înainte de program, unde este de fapt ruptura.
| Situația în date | Diagnostic | Tipul de intervenție |
|---|---|---|
| Cunoștințe scăzute, atitudini neformate, practici absente | Tema este necunoscută | Informare: campanie, materiale, educație |
| Cunoștințe bune, atitudini negative, practici absente | Oamenii știu, dar nu cred sau nu acceptă | Convingere: mesageri credibili, norme sociale, abordarea temerilor identificate |
| Cunoștințe bune, atitudini pozitive, practici absente | Oamenii știu și vor, dar nu pot | Eliminarea barierelor: acces, cost, distanță, timp, servicii |
| Cunoștințe scăzute, practici prezente | Comportamentul există din alte motive, nu din înțelegere | Consolidare și corectarea practicilor greșite |
| Totul bun în medie, dar un grup rămâne în urmă | Problema este concentrată | Intervenție țintită pe grupul identificat |
Fiecare rând al tabelului cere un program diferit, cu alt buget și alți parteneri. Fără KAP, organizația alege rândul pe care îl presupune; cu KAP, alege rândul pe care îl măsoară.
3. Construirea celor trei module
Cunoștințele se măsoară prin întrebări cu răspuns corect: ce cauzează boala, de la ce vârstă se vaccinează, unde se depune o plângere, ce înseamnă un simbol de pe etichetă. Răspunsurile corecte se stabilesc în prealabil cu specialiștii din domeniu, iar întrebările se formulează astfel încât să nu sugereze răspunsul. Din răspunsuri se construiește un scor de cunoștințe, cu praguri de „cunoștințe adecvate" definite și justificate în raport.
Atitudinile se măsoară prin afirmații cu care respondentul este de acord sau nu, pe scale de 4-5 trepte: „vaccinurile sunt sigure", „violența în familie este o problemă privată", „merită să separ deșeurile dacă vecinii nu o fac". Afirmațiile includ convingeri, percepții de risc, norme sociale percepute, adică ce cred oamenii că fac și cred ceilalți, și încrederea în instituțiile și sursele relevante. Formularea neutră și echilibrul între afirmații pozitive și negative sunt esențiale.
Practicile se măsoară prin întrebări despre comportamentul concret, recent și verificabil: „când a fost ultima dată când…", „în ultimele 30 de zile ați…", „unde ați mers când…". Nu se întreabă „obișnuiți să…", care produce răspunsul dezirabil, ci despre episoade specifice. Pentru comportamente sensibile, se folosesc tehnici de reducere a dezirabilității sociale: întrebări indirecte, auto-completare pe tabletă, formulări care normalizează comportamentul. Modulul include și barierele declarate: de ce nu, ce ar trebui să se schimbe.
4. Populația, eșantionul și metoda
Populația unui studiu KAP este comunitatea pe care programul o vizează: locuitorii unor raioane, femeile de vârstă fertilă, părinții copiilor sub cinci ani, tinerii de 15-24 de ani, gospodăriile dintr-o zonă rurală. Eșantionul este probabilistic, stratificat după criteriile relevante pentru program, de regulă regiune, mediu de rezidență, sex și vârstă, și dimensionat după subgrupurile pe care programul le va trata diferit. Un KAP tipic are 600-1.200 de respondenți; când programul compară raioane sau grupuri vulnerabile, fiecare are nevoie de minimum 150-200.
Metoda standard este interviul față în față, pentru că populațiile vizate de programe sociale sunt tocmai cele cu acoperire telefonică și online mai slabă, pentru că chestionarul are 30-45 de minute și pentru că temele sunt adesea sensibile. Interviurile se desfășoară în limba respondentului, română sau rusă, cu instrument tradus și retrotradus, iar pentru comunități specifice, cu operatori din comunitate, instruiți special. Serviciul de echipă multilingvă acoperă această cerință.
5. Componenta calitativă
Sondajul măsoară cât; nu explică de ce. De aceea, un studiu KAP complet include o componentă calitativă, de regulă înainte de sondaj, pentru a construi instrumentul corect, și uneori după, pentru a explica rezultatele: 4-8 focus grupuri cu membri ai comunității, separate pe categoriile relevante, și 10-20 de interviuri cu actori-cheie: lucrători medicali sau sociali, profesori, lideri locali, autorități, furnizori de servicii. Componenta calitativă identifică barierele reale, limbajul comunității, mesagerii în care are încredere și miturile care circulă, adică exact ce chestionarul trebuie să măsoare și ce programul trebuie să adreseze.
6. Adaptarea culturală și validarea instrumentului
Un chestionar KAP preluat dintr-un ghid internațional nu se traduce; se adaptează. Întrebările de cunoștințe trebuie să corespundă recomandărilor și serviciilor existente în țară, nu celor din altă parte. Afirmațiile de atitudine trebuie să fie formulate în termenii în care comunitatea gândește tema, identificați în faza calitativă. Practicile trebuie să fie cele posibile în contextul local. Instrumentul se traduce, se retrotraduce, se discută cu specialiști locali și se pilotează pe 20-30 de respondenți din comunitate, iar pilotul verifică nu doar durata și înțelegerea, ci și dacă întrebările sunt acceptabile cultural și dacă produc variație: o întrebare la care toți răspund la fel nu măsoară nimic.
7. Analiza și raportul
Raportul unui studiu KAP prezintă: scorurile de cunoștințe, atitudini și practici, pe total și pe subgrupuri, cu diferențele semnificative; analiza legăturii dintre cele trei, adică unde se pierde fiecare treaptă; barierele declarate și cele identificate calitativ; sursele de informare folosite și cele de încredere, care devin canalele programului; și profilul grupurilor cu scoruri scăzute, care devin ținta prioritară. Secțiunea de recomandări traduce diagnosticul în design de program: ce tip de intervenție, pentru cine, prin ce canale, cu ce mesaje și cu ce indicatori de monitorizare.
Toți indicatorii se definesc astfel încât să poată fi măsurați din nou, identic, la sfârșitul programului. Un KAP de referință urmat de un KAP final, cu același instrument și aceeași metodă, este designul standard de evaluare a schimbării, descris în ghidul Baseline, endline și evaluarea impactului.
8. Greșeli frecvente
- Instrumentul tradus, nu adaptat. Întrebări despre servicii care nu există local sau în termeni pe care comunitatea nu îi folosește.
- Practicile măsurate prin obiceiuri declarate, nu prin episoade concrete; rezultatul este ce cred oamenii că ar trebui să facă.
- Răspunsurile corecte nedefinite înainte de teren, stabilite după, în funcție de ce a ieșit.
- Eșantion din beneficiarii deja atinși de program, sau din cei ușor de găsit la centrul comunitar; rezultatul descrie pe cei care nu au nevoie de program.
- Lipsa componentei calitative; barierele rămân presupuse.
- Indicatori care nu pot fi repetați; evaluarea finală nu mai are cu ce compara.
9. Ce ceri agenției
- Definirea populației țintă și eșantionul probabilistic, cu subgrupurile programului și mărimea fiecăruia.
- Faza calitativă prealabilă și modul în care alimentează instrumentul.
- Lista răspunsurilor corecte la întrebările de cunoștințe, validată cu specialiști, înainte de teren.
- Măsurarea practicilor prin episoade concrete și tehnicile pentru comportamente sensibile.
- Adaptarea culturală, traducerea, retrotraducerea și pilotul în comunitate.
- Metoda față în față, operatorii și instruirea lor pe tema specifică, protocolul etic și de consimțământ.
- Analiza legăturii cunoștințe-atitudini-practici pe persoană, nu doar scoruri separate.
- Indicatori definiți pentru repetare la endline și recomandări formulate ca design de program.
Studiul KAP este instrumentul prin care un program social încetează să fie o presupunere despre o comunitate și devine un răspuns la ce comunitatea știe, crede și face. Costă o fracțiune din program și decide, înainte, dacă banii merg în informare, în convingere sau în eliminarea barierelor. Pentru colectarea datelor, vedeți pagina CAPI și CATI.
Vezi și: Sondaje sociale și politice CAPI și CATI Interviul față în față (CAPI) Baseline, endline și evaluarea impactului Focus grupul: cum funcționează Echipă multilingvă
Aveți o decizie de luat?
Spuneți-ne problema, nu metoda. Propunem designul de cercetare potrivit și vă explicăm ce poate și ce nu poate livra.